Dragii mei, după cum bine știți, astăzi este ultima zi în care puteți vizita Veronica - expoziție de icoane, pentru a admira minunatele lucrări expuse, iar credincioșii care nu au reușit să treacă pragul expoziției, încă mai pot achiziționa o icoană pentru casă și suflet. Totodată, veți lua contact cu diferite perspective și tehnici aparte ale celor mai vestiți iconari, care au binevoit să dăruiască icoane de preț, atent lucrate, pentru a vă îmbogăți privirea și sufletul, dar mai ales pentru a sprijini o cauză nobilă- îngrijirea oamenilor sărmani la Clinica Veronica, unicul spital caritabil din România, care se bucură de aparatură performantă și medici bine pregătiți, însă mai sunt multe datorii de acoperit, iar ajutorul tuturor este binevenit!
Cea mai frumoasă expoziție de icoane din România, dar și din Europa, nu putea avea loc fără ajutorul acestor oameni minunați, artiști, oameni cu har și plini de râvnă din cele mai cunoscute mănăstiri din țară, care și-au pus munca pe altarul credinței și al faptelor bune! Drept pentru care nu pot decât să mă înclin în fața talentului, credinței, sufletelor calde și iubitoare ale acestora și ne rugăm Domnului să- i ocrotească, să le dea sănătate și să le răsplătească bunătatea!
Țin să mulțumesc pe această cale mănăstirilor și preacucernicilor ierodiaconi și părinți:
Mănăstirea Floreşti "Acoperământul Maicii Domnului"
Preot Bogdan Antohi
Preot Razvan Gasca
Precum și celor mai cunoscuți și talentați artiști și iconari:
Daniel Afuduloai
Nicoleta Avadanei
Claudiu Avădanei
Daniel Avădanei
Alina Batalan
Mihaela Bădescu
Vasile Carp
Florina Diaconu
Codrina Ioniță
Maria-Jose Lopez-Barahona
Cristina Lupu
Despina Murgoi
George Sorin Nicolae
Andrei Nuțu
Costel Olărean
Alin Pater
Ion Pintea
Cristina Stratulat
Ana-Beatrice Ungureanu
Gabriel Ungureanu
Dorinel Vasile
Elena-Vasilica Vatamaniuc
Călin Vădan
Mulțumiri alese prietenilor noștri dragi, Nicolaev Miruna și Marius Ciprian Ghinescu, organizatorii acestei deosebite expoziții, care nu ne lasă nicicând la greu și care în aceste zile, au reușit să facă minuni alături de oameni aleși de Bunul Dumnezeu pentru a împărți LUMINA!
Împreună reușim să salvăm vieți!
De la noi puțin, de la Domnul mai mult! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dăruiască bucurie sfântă!
DĂRUIM IUBIRE ȘI SĂNĂTATE!
Mergem mai departe?
Fii la curent cu
Ultimele noutăți